Fundașul a fost certat, ieri, de Reghecampf pentru eliminarea din meciul de Cupă și pentru declarațiile oferite la finalul jocului
„Starea de nervozitate mi s-a transmis și pe teren” și „Nu mai am entuziasm”. Sunt cele două declarații care l-au enervat pe Reghecampf
Florin Gardoș trăiește cele mai grele momente din carieră la Steaua în perioada în care echipa a intrat pe mâna lui Reghecampf și a unuia dintre manageri. Chiar dacă patronul i-a prelungit de curând contractul, fundașul nu a fost folosit titular decât în meciurile considerate foarte ușoare, precum returul cu Ekranas și partida de Cupă de joi cu FCM Tg. Mureș. Au mai existat lucruri care încet, dar sigur, au dus la demoralizarea lui. A fost luat la Iași, și pentru prima dată de când e la roș-albaștri el a fost ținut în tribună într-un meci din deplasare. Apoi, transferul lui Szukala l-a convins pe Gardoș că efortul lui de a prinde primul „11” ține mai degrabă de rolul lui Tom Cruise din Misiune Imposibilă.
Iar când, în sfârșit, s-a văzut titular, în speță la partida de joi cu FCM Tg. Mureș, Gardoș a simțit că e folosit „la mișto” pe postul de mijlocaș la închidere, pentru că se știe că el e fundaș central. Ce a urmat? În numai 30 de minute, jucătorul adus de Pițurcă de la Concordia Chiajna a fost eliminat (foto) după două intrări dure asupra adversarului. Pe evoluția lui s-a pus amprenta tensiunile pe care trăite în ultima vreme la Steaua.
Gardoș: „Nu mai am entuziasm”
La finalul jocului, Gardoș a făcut o declarație destul de onestă, spunând că nu se mai simte motivat: „Le mulțumesc colegilor că au muncit dublu ca să acopere eliminarea mea. Din păcate am avut o stare de nervozitate, care s-a transmis în teren. Normal că nu îmi pică bine să aud că patronul nu mă mai vrea la Steaua, dar nu cred că mi-ar fi prelungit contractul în această vară dacă nu mă mai voia aici. Nu mai am acel entuziasm de la început, probabil asta îmi lipsește. Am început cu o presiune destul de mare”.
A pierdut și naționala Ieri, la antrenament, Reghecampf l-a certat pe Gardoș atât pentru că și-a lăsat echipa în inferioritate numerică încă din minutul 30, dar și pentru declarația de mai sus. „Ce ai vrut să spui prin starea de nervozitate care ți s-a transmis și în teren? Și de ce spui că nu ai entuziasm?”, au fost două dintre reproșurile antrenorului. Fotbalistul speră ca în iarnă să fie lăsat să plece sub formă de împrumut la o altă echipă, unde va avea mai multe șanse să joace. În plus, el e destul de afectat că a pierdut și echipa națională odată cu statutul său la echipa de club.
Nu sunt supărat pe Gardoș, pentru că echipa a câștigat. El ar trebui să fie supărat pe el însuși Gigi Becali, finanțator Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER